Flux de știri
2017-02-14

Consultanță juridică gratuită pentru persoane aparținând grupurilor vulnerabile

Prin proiectul Îmbunătățirea accesului la justiție. O abordare integrată cu accent pe populația roma și alte grupuri vulnerabile“, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009-2014, implementat de Consiliul Superior al Magistraturii în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii, Administrația Instanțelor din Norvegia, Consiliul Europei și Agenția Națională pentru Romi se oferă consultanță juridică/consiliere primară ÎN MOD GRATUIT persoanelor aparținând grupului țintă al proiectului (romi, persoane sărace, copii și tineri lipsiți de îngrijire și sprijin parental, persoane vârstnice, singure sau dependente, persoane cu dizabilități, alte grupuri vulnerabile și persoane care trăiesc în comunități marginalizate), în perioada ianuarie-aprilie 2017. Principalele activități ale proiectului vizează acordarea de consultanță, consiliere și sprijin specializat în ceea ce privește procedurile legale și administrative, nefiind derulate activități specifice de reprezentare în fața instanțelor.

Prestarea serviciilor de consultanță juridică/consiliere se va desfășura la sediul Tribunalului Cluj, din CIuj-Napoca, Calea Dorobanților nr. 2-4, cam. 16 (parter) și la Curtea de Apel Oradea (str. Roman Ciorogariu nr. 12). Date de contact: La Cluj-Napoca: Expert avocat CIPRIAN COSMUȚA, 0766.380.201, ciprian.cosmuta@gmail.com. La Oradea: Expert avocat MARA CORINA, 0744.349.154, corina.mara@yahoo.com. (sursa: ANR - SRNV)



Cursurile PROIS-NV

PROIS-NV reprezentat în COMITETUL DE COORDONARE A MANAGEMENTULUI ACORDULUI DE PARTENERIAT 2014-2020 

COMITETUL REGIONAL NORD-VEST PENTRU PROBLEMELE ROMILOR

 

Newsletter-ul PROIS-NV

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele ştiri și evenimente ale PROIS-NV.



Vizitatori

335406