Noutăţi

Ocuparea forței de muncă și situația socială: Buletinul trimestrial arată că redresarea este încă fragilă

2014-10-06

Cel mai recent Buletin trimestrial al Comisiei Europene privind ocuparea forței de muncă și situația socială arată că redresarea economică care a început în primăvara anului 2013 este încă fragilă și că evoluțiile viitoare privind ocuparea forței de muncă rămân incerte. De asemenea, Buletinul realizează o analiză comparativă a inegalității privind veniturile între statele membre și subliniază faptul că este important să se promoveze dobândirea de competențe pe tot parcursul vieții pentru a crește capacitatea de inserție profesională a lucrătorilor.

Ocuparea forței de muncă a continuat să crească în majoritatea sectoarelor începând cu jumătatea anului 2013. Numărul de ore lucrate a crescut și, pentru prima dată din 2011, s-a înregistrat o mică creștere a numărului de contracte de muncă cu normă întreagă, precum și o îmbunătățire a situației tinerilor. Cu toate acestea, multe dintre noile locuri de muncă create sunt cu fracțiune de normă sau temporare.

Șomajul rămâne încă aproape de nivelurile record, iar șomerii pe termen lung reprezintă o parte importantă și în creștere din numărul total al șomerilor, aproape 13 milioane de persoane fiind în căutarea unui loc de muncă de peste un an. În plus, o treime dintre aceste persoane sunt șomere de peste doi ani.

Dezvoltarea competențelor necesare și utilizarea lor în cel mai bun mod posibil sunt esențiale pentru a crește productivitatea, pentru a favoriza competitivitatea pe plan internațional și pentru a promova o creștere durabilă și favorabilă incluziunii în UE. Buletinul evidențiază faptul că, în conformitate cu cercetările recente ale OCDE și ale Comisiei, nu numai educația formală, ci și formarea și competențele dobândite pe parcursul vieții profesionale cresc șansele de a găsi un loc de muncă. În plus, învățarea pe tot parcursul vieții crește posibilitatea de a beneficia de un loc de muncă mai bine plătit. (Sursa: www.europa.eu)

Buletinul trimestrial este disponibil la link-ul de mai jos.

Documente:


Cursurile PROIS-NV

PROIS-NV reprezentat în COMITETUL DE COORDONARE A MANAGEMENTULUI ACORDULUI DE PARTENERIAT 2014-2020 

COMITETUL REGIONAL NORD-VEST PENTRU PROBLEMELE ROMILOR

Flux de știri


Newsletter-ul PROIS-NV

Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimele ştiri și evenimente ale PROIS-NV.



Vizitatori

339007